Degeaba ştim să numărăm orele, minutele şi zilele dacă nu învăţăm că viaţa se măsoară în frumuseţea unei clipe.

E linişte. Pe terasa mea parcă e mai linişte ca niciodată. Nu mai trec maşini pe stradă şi parcă timpul a învăţat să stea în loc, dar să curgă totodată peste tot ce înseamnă natură într-un fel în care nu a mai făcut-o până acum. Mă uit în jur şi parcă totuşi sunetul pasărilor şi adierea uşoară de vânt încearcă să îmi spună că tot ce simt acum se întâmplă zi de zi, numai că nu suntem noi suficient de atenţi.

Şi atunci parcă am realizat că nu timpul ci liniştea este cel mai bun profesor. Nu este dură ca timpul, este blândă şi plină de înţeles. Şi cumva, într-un fel armonios parcă se îmbină pentru că atunci când e linişte, avem şi timp. Am avut multe de învăţat din ea şi pentru cei care au ştiut să se bucure, poate a fost perioada în care au descoperit cele mai frumoase lucruri despre ei şi despre tot ce îi înconjoară. Obişnuim să spunem despre noi că ştim să ne bucurăm de detalii, dar oare câţi dintre noi au reuşit cu adevărat să o facă acum când totul s-a rezumat fix la acest aspect?

În tot acest timp, sufletul a avut un fel frumos de a ne povesti despre noi înşine, despre ceea ce am fost şi ce am devenit. Despre importanţa amintirilor şi felul în care ştim să le retrăim. Ce am învăţat din asta e ca inima nu va uita niciodată locul în care şi-a lăsat cele mai frumoase bătăi. Tot acum, în această linişte, parcă am auzit mai bine dimineţile. Îmi spuneau că la cât soare mi-am turnat în ceaşca de cafea, aş avea nevoie de o zi întregă să mă pot bucura de toată bucuria caldă din ea. Am auzit mai bine şi serile, unde de obicei vorbeam des despre apus, dar acum l-am privit diferit. Nimic nu părea mai frumos. Curioasă m-am ridicat pe vărfuri, pentru că acum am vrut să ştiu ce se află dincolo de el. Acolo e timpul, care ne priveşte atent de la celălalt capăt. Tot acolo e iubirea de care mai uităm din când în când. Am regăsit acolo și visurile pierdute, în bucăţi mici, pe care le-am luat înapoi şi le-am lipit la loc într-un mozaic superb, care va transforma în artă felul meu de a mai visa.

Am avut linişte să înţeleg totul despre oamenii din jurul meu, diferenţa între cei care ştiu să îmi citească în inimă şi cei care se pierd printre rânduri. Tot acum mi-am adus aminte despre cât de frumos ştiu să iubesc şi cât de frumos sunt iubită. Deşi rostim atât de des cuvinte de iubire, uneori e nevoie de înlocuirea acestora cu imaginea lor. Imaginea unor ochi ce îi caută mereu pe ai tăi şi al unui zâmbet care pare desenat de urmele amintirilor petrecute în doi, precum un pictor care îşi creşte grădina înainte să o picteze.

Din această etapă e important să păstrăm fiecare senzaţie, pentru că a fost trăită diferit. Diferit de frumos.Trebuie să le păstrăm pentru noi ca cel mai de preţ cadou pe care l-am primit, să avem grija de ele, pentru că nici universul nu îşi risipeşte planetele. Cel mai bun lucru pe care l-am învăţat din toată această linişte pe care am ascultat-o cu volumul la maxim este că degeaba ştim să numărăm orele, minutele şi zilele dacă nu învăţăm că viaţa se măsoară în frumuseţea unei clipe.

A.A

About Andreea Anghelescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *