“Dacă te-aş întâlni din nou, te-aş iubi la fel. Doar că mai mult” 

 

Se spune că în viaţă îţi doreşti să dai timpul înapoi atunci când ai regrete şi vrei să schimbi lucuri, dar uneori când timpul devine ecou, iar fericirea relativă, nu îţi rămâne decât să te întrebi „cum ar fi fost dacă..” . Şi atunci, a început să se întrebe….  

Se gândea la el ca şi cum ar fi fost prima dată. Nu ştia de unde să înceapă. Simţea nevoia să îl descopere din nou, să îl vadă gol de sentimente şi gol de amintiri. Să fie ca o pagină goală a unei cărţi încă nescrise, pe care ea sa scrie din nou…. Dar ce? De data asta voia să inceapă altfel, total diferit. A stat o clipă şi a realizat ca acum nu işi dorea să scrie nimic. Ar lăsa pagina şi cartea goală, şi-ar plimba palmele peste fiecare filă a sufletului lui şi le-ar mângâia atent. Ar simţi locurile unde ar fi trebuit să apară numele ei şi capitolele cele mai intense. Îşi dorea ca de această dată să il vadă cu totul diferit. Îşi dorea ca timpul să nu treacă aşa de repede peste privirile lor şi focul să ardă mai încet. Dacă s-ar întoarce în timp şi-ar dori ca de această dată să se întâlnească amândoi într-un sincron perfect al unor sentimente încă neatinse de experienţele trecutului şi al împrejurărilor ce păreau a fi întotdeauna în defavoarea lor.  Şi-ar fi dorit ca de această dată să îl înţeleagă mai mult şi să îl judece mai puţin, să intre în jocul lui cu toate armele pe masă, să îşi asume realitatea că nu există niciun rost să te joci cu focul fără să te arzi măcar puţin şi să simţi apoi mirosul greu de fum al unei iubiri care a luat foc incă de la început, mistuind un viitor ce ar fi putut să fie doar al lor. Dacă s-ar întoarce în timp, ar crede mai mult în adevărurile lui dureroase, care ar fi putut să îi aducă liniştea pentru o viaţă şi ar fi lăsat in urmă minciunile dulci din realitatea ei, care i-au adus doar fericire temporară…. lucru ce îl resimţea abia acum. În fiecare dimineaţă voia să il găsească dormind lângă ea, deşi nu ar fi trebuit să fie acolo. Erau separaţi de poduri, munţi, ape şi totuşi….ea îl simţea la un sărut distanţă în fiecare clipă. Cum ar fi putut să schimbe asta? Cum ar fi putut sa schimbe un sentiment atât de frumos al unei iubiri care i-a dovedit că cea mai mare linişte sufletească poate veni din cea mai zgomotoasă nebunie. Nebunia lor, însemna război în minte dar pace în suflete. Acelaşi sărut care rănea un vis, vindeca o realitate. Şi brusc totul era mai frumos. Aceeaşi îmbrăţişare care azi părea scurtă, mâine ar fi însemnat eternitatea. Şi brusc timpul avea alt înţeles. 

În mintea ei, încă îşi plimba mâinile peste paginile goale. Încă îşi dorea să le scrie din nou. O carte încă nescrisă dar grea. Asta avea ea acum în mâini. Dovada că oricât de mult ai dori să ştergi amintirile pentru a putea să o iei de la început, greutatea lor cântăreşte cât adevărul că acest lucru este imposibil. 

Şi atunci… şi-a dat seama că poate schimba, poate uita. A zâmbit atât de fericită pentru că a înţeles. Poate. Dar nu vrea. Şi-a imaginat pentru o secundă că il vede din nou şi a ştiut imediat ce vrea sa scrie in  cartea grea cu pagini goale :  “Dacă te-aş întâlni din nou, te-aş iubi la fel. Doar că mai mult”  

A.A 

About Andreea Anghelescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *