Când iubești „La mulți ani” înseamnă „Vreau să te văd fericit, iar eu alături de tine. Pentru totdeauna.”

Zile speciale pot fi multe și urări o mie. Lucrul cel mai frumos este că am învățat să nu le număr pe calendar, așteptâdu-le să vină, pentru a oferi cuvinte și gânduri frumoase persoanelor dragi, așa că în fiecare zi le arăt dragostea și aprecierea pentru tot ceea ce ele înseamnă pentru mine.

Astăzi, însă, este despre el. Despre omul pe care îl iubesc. Astăzi este ziua care înseamnă mai mult decât un La mulți ani. Astăzi este ziua care îmi arată cât de frumos trec anii. Cât de atent timpul construiește în oameni cea mai bună versiune a lor. Cât de hotărât timpul l-a învățat pe el să își crească visele în palmă în fiecare zi, iar mie îmi place să cred că sunt mereu acolo pentru a le prinde dacă este neatent și cumva îi scapă vreunul. Astăzi voi lăsa urările clasice deoparte și voi admira în liniște acei ochi care mă alintă, acele brațe care au fost mereu acolo să mă prindă când am fost pe cale să cad, dar mai ales îl voi admira pe el ca un întreg ce mă face fericită.  Astăzi, la fel ca în fiecare zi, îmi doresc să își găsească mereu putere de a lupta și dorința pentru a învăța din greșeli, fără să îi fie teamă să greșească din nou. Astăzi, la fel ca în fiecare zi, vreau să rămână omul bun care știe întotdeauna să se bucure de toate detaliile vieții, care nu grăbește calătoria pentru că iubește să admire frumusețea peisajului. Astăzi, la fel ca în fiecare zi, el este cel care nu iubește doar în clipele frumoase, este cel care iubește indiferent de orice. E mereu același, dar mereu mai bun.

Astăzi este ziua în care  „La mulți ani” înseamnă „Vreau să te văd fericit”. Iar eu mereu acolo, mereu alături. Pentru totdeauna.

A.A

About Andreea Anghelescu

Page with Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *