Timpul va trece şi va trece frumos, desenând pe chipul ei zâmbetele amintirilor frumoase.

În acea dimineață s-a trezit uitându-se în oglindă. Nu își admira frumusețea. Nu era frumoasă. Își căuta acea sclipire din ochi care o făcea cândva cea mai fericită, adică cea mai frumoasă. Și a realizat că nu o găsește. Lucrul cel mai trist era că obişnuia să fie mereu veselă şi mereu pozitivă, dar acum ceva s-a schimbat. În acea dimineaţă ochii ei i-au vorbit mai mult ca niciodată şi încercau să îi atingă inima în care erau numai urmele atingerilor lui, acea inimă care era plină cu amintirile zâmbetelor lui. Ochii ei încercau să îi arate că inima ei era mai mult a lui şi prea puţin a ei. I-a dăruit totul. Iar acum a realizat că a uitat de ea încercând să constriască o lume bazată pe idealuri care nu îi aparţineau şi vise în care regăsea tot mai puţin. A fost atunci când a realizat cât de importantă este diferenţa între oamenii care te vor şi cei care ar face totul ca să te păstreze, a înţeles adevăratul sens al cuvântului “uneori” şi cât de mult l-a purtat pe umeri fără să simtă. Şi cât de mult îl simţea acum! Abia acum greutatea lui o apăsa… pe suflet! Şi durea al naibii de tare. Abia acum! Ochii ei s-au luminat, începeau să transmită tot ce au încercat de la început, iar acum, pe oglindă se revărsau toate sentimentele. Erau transparente şi pline de înțeles. Ştia de acum totul înseamnă un nou început, fără să îi fie teamă de trecutul ce sigur o va chema înapoi. Va ştiiacea voce o va recunoaşte dintr-o mie pentru că e vocea care i-a şoptit de atâtea ori vorbe frumoase şi tocmai de aceea va învăța să o audă fără să o asculte. Şi-a dat seama că a vrut să îi dăruiască toată inima ei dar el i-a vrut tot sufletul pentru a se îmbrăca cu el în zilele reci. Şi în cele calde? Se pare că nu a ştiut că are lângă el acel suflet care ştieîl încălzească iarna şi să îl înflorească vara. Fragmente din trecut încă îi treceau prin minte şi pentru o clipă şi-a dat seama că este momentul să mergă mai departe. Ştia că l-ar fi putut avea în mii de feluri dar niciodată aşa cum ar fi vrut ea şi pentru asta trebuia să lase uşa să se închidă, nu din orgoliu, ci pentru că deja nu mai ducea către nimic. Ştia că deşi niciodată nu îl va mai avea lânga ea, va continua mult timp să îl iubească. Şi ce dacă? Nici cerul nu îl putem atinge şi cu toate astea îl iubim. Timpul va trece şi va trece frumos, desenând pe chipul ei zâmbetele amintirilor frumoase. A fost atunci când, zâmbind, a înteles că trebuie să plece şi va lăsa o parte din ea pe pernele lui. În acea dimineață s-a trezit uitându-se în oglindă, dar nu pentru a-şi pune cel mai roşu ruj, aşa cum o făcea de obicei. În acea dimineață şi-a privit ochii mai mult ca niciodată şi a realizat cât de mult a încercat să îşi ascundă sentimentele, uitând că şi ochii vorbesc. Iar ai ei i-au vorbit pentru prima oară. În acea dimineață a învățat din nou să fie fericită. 

A.A

About Andreea Anghelescu

Page with Comments

  1. felicitari..ai reusit sa induci o multitudine de stari unui om normal care “vine aici ” din simpla curiozitate..tine-o tot asa..o sa ai succesdatorita sufletului tau “bogat”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *