Ea era poezia într-o lume a celor care încă învățau să citească, iar el furtuna care încă își căuta liniștea.

Ea era poezia într-o lume a celor care încă învățau să citească, iar el furtuna care încă își căuta liniștea. Și a venit ziua în care privirile lor s-au întâlnit și sufletele lor au simțit brusc nevoia unul de celălalt. Lucrurile au înaintat cu viteza dorinței, care ardea, până când focul ei a curpins întreaga poveste. Împreună nu erau perfecți, dar erau mai buni. Și totul datorită clipelor care îi învățau că de cele mai multe ori realitatea poate fi mai frumoasă ca orice vis dacă reușim să trăim din plin, dar mai ales din micile detalii. Ochii lui erau marea în care ea plutea si se pierdea de fiecare dată și parcă nu-și dorea să mai fie găsită. Ochii lui erau singurii în care nu și-a căutat niciodată frumusețea pentru că atingerile lui îi arătau deja tot ce avea nevoie sa știe și mai ales să simtă, oferindu-i fericire infinită și timp care știa sa stea în loc. Trecând prin tot focul pasiunii lor, ea uita de tot, dar nu uita să iubească. Îl iubea în clipele acelea cât pentru ani întregi, îi respira fiecare răsuflare atât cât să poată trăi prin ea o viață. Găsea în fiecare atingere a lui fericirea, acel tip de fericire care te face să vezi viața cu alți ochi, iar ea o vedea prin ochii lui.  Acei ochi pătrunzători, convingători și atât de frumoși. El tot era de o frumusețe aparte, conturantă din gesturi ferme, zâmbete dulci și mai ales de o atitudine demnă și elegantă. Dar cu toate astea el a rămas în continuare furtuna…. furtuna pe care ea nu a vrut să o liniștească, dar pe care a transformat-o  mereu în pasiunea de care s-a bucurat de atâtea ori. Și așa cum îi stă în fire unei furtuni, a lui a distrus speranțe și a inșelat așteptări. El a fost, iar ea ar fi putut fi. Ar fi putut fi cea care să îi ofere începuturi noi în aceiași dragoste veche și mereu mai puternică. Ar fi putut fi cea care s-ar fi urcat pe brațele lui pentru a atinge cerul și i-ar fi oferit o bucată din rai la coborâre. Dar unele momente trec și lucrul frumos pentru ea este că după fiecare furtună răsare soarele, care a fost tot el. Și asta datorită întregului pe care el a știut să îl construiască în sufletul ei. Este greu să găsești oamenii perfecți, unoeri nu iți ajunge nicio viață pentru asta, dar ea știe ca el a fost și este perfect; perfect pentru a rămâne în inima ei pentru totdeauna. Sufletul lui a însemnat totul pentru ea, și poate ca el încă nu știe asta. Ea nu regretă și îi va mulțumi mereu ca scris cu cerneală roșie ca focul o poveste ce merită povestită cu zâmbetul pe buze și inima in flăcări, pe pagini ce au fost cândva goale și prăfuite. 

 

A.A. 

About Andreea Anghelescu

Page with Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *